Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfântul Maslu

Rugați-vă unii pentru alții

12 decembrie 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte, preacuvioase părinte, iubiți credincioși,

 Mă bucur nespus de mult că am reușit să vin la frățiile voastre în această seară și să slujim împreună Taina Sfântului Maslu. Ar fi fost de dorit să pot să vin la hram, dar se vede că nu va fi posibil acest lucru, și-atunci, fiind în zonă, azi dimineață am fost la C. fiind hram acolo Sfântul Spiridon, la întoarcere am zis că mă opresc aici la dumneavoastră să slujim împreună Taina Sfântului Maslu, și cred că ne va prinde tare bine nouă tuturor în drumul nostru spre marele Praznic al Nașterii Domnului.

 Taina Sfântului Maslu este de fapt o Taină a împăcării și a curățirii de întinăciunea păcatului, și noi toți ne dorim să fim în pace cu Dumnezeu, să fim în pace unii cu alții. Și lucrul, aceasta nu se poate fără iertare. Toți suntem greșiți înaintea lui Dumnezeu, și noi preoții, și dumneavoastră credincioșii, și toți avem nevoie de iertare. De aceea pe tot parcursul slujbei Sfântului Maslu, pe această rugăminte de iertare am stăruit foarte mult. Și ne-am rugat unii pentru alții, și noi preoții pentru dumneavoastră credincioșii, și dumneavoastră credincioșii pentru noi preoții. Și așa ne vom întoarce la casele noastre mai ușurați, mai curați, și mai pregătiți pentru Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

 Ați auzit, și auziți mereu când veniți la Taina Sfântului Maslu în prima Epistolă care se citește, în prima lectură din Epistolă Sfântului Iacob. Suntem îndemnați acolo să ne mărturisim unii altora păcatele, și să ne rugăm unii pentru alții. Ca să ne vindecăm. Poate că nu înțelegem cum se cuvine acest îndemn, acest cuvânt. Cum adică să ne mărturisim unii altora păcatele. Noi știm că trebuie să ne mărturisim păcatele la preoți. Se vede că la începuturile Bisericii, era valabilă și această mărturisire făcută în fața întregii adunări, a întregii comunități. Dacă cineva greșea cu ceva, venea și mărturisea în fața tuturor cu ce a greșit. Și întreaga Biserică se ruga pentru cel ce a greșit, ca Dumnezeu să-l ierte și să-l reprimească în comuniunea celor credincioși. Dar treptat s-a constatat că nu toți erau în stare să înțeleagă, și să accepte, și să ierte. Adeseori unii credincioși se sminteau de ceea ce auzeau. Se tulburau. Nu puteau să înțeleagă, nu puteau să ierte cu ușurință. Și-atunci, Biserica a recurs la această spovedanie în secret. Adică nu mai venim să spunem întregii Biserici lucrurile cu care am păcătuit, ci venim în fața preotului duhovnic, care este legat prin Taina Hirotoniei să păstreze secretul spovedaniei.

 Bine-nțeles că nu doar preotul trebuie să păstreze secretul spovedaniei, ci și credinciosul care se spovedește, să țineți minte acest lucru. Și el trebuie să păstreze secretul. Nu trebuie să vorbiți cu nimeni despre ceea ce ați auzit sau despre ce-ați vorbit în Taina Spovedaniei. Sfaturile pe care le-ați primit de la preot sunt valabile doar pentru dumneavoastră. Nu trebuie să mai vorbiți și cu altcineva. Pentru că în felul acesta se poate produce sminteală. E posibil ca duhovnicul, pentru același păcat, față de un credincios să fie mai îngăduitor, iar față de altul să fie mai aspru; pentru că așa i se potrivește. Dar dacă ei vor povesti între ei, ce le-a spus Părintele și cum le-a spus, și ei vor afla că Părintele cu unul a fost mai îngăduitor și cu celălalt mai aspru, iată cum se va produce sminteala și tulburarea. Că ei nu vor înțelege de ce Părintele cu unul a fost mai îngăduitor și cu celălalt a fost mai aspru. Și de aceea, țineți minte, și mai spuneți și altora: secretul Spovedaniei nu doar preotul trebuie să-l păstreze, ci și credinciosul care se spovedește. Nu vorbim cu nimeni despre ce am auzit și ce am primit în Taina Sfintei Spovedanii. Pentru că iată nu suntem în stare să purtăm, și să înțelegem.

 Acum, cu toate că nu s-a mai păstrat acest fel de a ne spovedi în fața întregii adunări, totuși, este de dorit să împlinim a doua parte a îndemnului apostolic, Rugați-vă unii pentru alții, ca să vă vindecați. Noi vedem și auzim că unii frați ai noștri greșesc, fac păcate mari. Dar și noi greșim, și noi suntem greșiți înaintea lui Dumnezeu; cel mai bine ne cunoaștem pe noi. Și dacă pentru noi cerem iertare lui Dumnezeu și ne bucură că Dumnezeu ne iartă atunci când ne spovedim, sau când ne rugăm simțim ușurare, simțim că Dumnezeu ne-a iertat păcatele, la fel trebuie să dorim și pentru ceilalți. Aceeași iertare și aceeași ușurare. Din păcate prima reacție este aceea de a judeca, și de a critica. Dacă vedem că cineva a greșit sau a păcătuit, imediat simțim nevoia să judecăm și să criticăm. Suntem aspri și necruțători. Chiar dacă și pe noi Dumnezeu ne-a iertat, și noi am fost vinovați și suntem vinovați cu păcate grele înaintea lui Dumnezeu, totuși, cu ceilalți suntem necruțători. Și acesta este un mare păcat. Dacă Dumnezeu pe noi ne-a iertat cu ușurință, și noi la rândul nostru trebuie să iertăm aproapelui. Și să-L rugăm pe Dumnezeu să-l ierte.

 Închipuiți-vă cât de frumoasă ar fi viața pe pământ, dacă atunci când am vedea că cineva greșește, ne-am ruga pentru el, nu l-am osândi sau vorbi de rău, nu l-am judeca. Și aceasta în primul rând în familie, că acolo greșim cel mai mult. Soții între ei, se judecă, se vorbesc de rău unul pe altul. Se vorbesc de rău unul pe altul. Sunt neînțelegători unii cu alții. Părinții cu copiii, copiii cu părinții. Închipuiți-vă cât de frumoasă ar fi viața, dacă noi am simți nevoia să ne rugăm pentru cel care greșește. Să spunem, Doamne iartă-l, uite, toți suntem greșiți înaintea Ta. Iartă-l și pe el, iartă-mă și pe mine. Iartă-ne pe toți Doamne. Că nu-i nimeni fără prihană înaintea Ta. Și așa, toți ne-am bucura de mila lui Dumnezeu, și-n sufletul nostru și în casa noastră s-ar statornici pacea.

 Atât de mult tânjim după pace. Ne dorim pacea, dar nu știm cum să o dobândim. Iată cum se dobândește pacea. Nejudecând pe aproapele. Nevorbindu-l de rău. Indiferent ce păcate ar fi făcut, să-L lăsăm pe Dumnezeu să judece. Și zicem, mai degrabă, Doamne, fie-Ți milă de noi. Să nu ne dorim dreptatea lui Dumnezeu. Că iarăși, avem și această reacție. Am vrea ca Dumnezeu să facă dreptate, dar nu cu noi. Cu ceilalți. Pe noi să ne ierte, dar la ceilalți să facă dreptate. Nu așa. Să nu ne dorim dreptatea lui Dumnezeu, nici cu noi, și nici cu celălalt. Ci să cerem mereu mila lui Dumnezeu. Doamne, fie-Ți milă de noi de toți, că toți suntem greșiți înaintea Ta. Cum spunem în Troparele de umilință, și cu aceasta voi încheia:

 Miluiește-ne pe noi Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție noi păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi. Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit. Nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre. Ci caută și acum, ca un Milostiv, și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri. Că Tu ești Dumnezeul nostru, iară noi suntem poporul Tău. Toți lucrul mâinilor Tale, vedeți, toți lucrul mâinilor Tale, și Numele Tău chemăm, Amin. Dumnezeu să vă binecuvinteze și să ne ajute tuturor.

***