Dregătorul bogat – Păzirea Poruncilor

Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Dregătorul bogat – Păzirea Poruncilor

29 noiembrie 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți, iubiți credincioși,

 M-am bucurat nespus de mult să fiu astăzi împreună cu frățiile voastre și sărbătorim în mod anticipat hramul parohiei dumneavoastră, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României, ocrotitorul românilor de pretutindeni. Nu știu dacă să zic din fericire sau din nefericire, numai Bunul Dumnezeu știe, suntem așa de împrăștiați prin toată lumea, așa că Sfântul Andrei, peste tot unde ne aflăm, ne poartă de grijă și se roagă pentru noi.

 Tare mult v-am admirat cumințenia cu care ați stat la Sfânta Liturghie, în aceste condiții mai grele cu care ne confruntăm, frumusețea cu care ați cântat și ați slujit Sfânta Liturghie, nespus de mult m-a bucurat, mi-a amintit de liturghiile copilăriei mele și deja am simțit ceva din bucuria Crăciunului, deja razele Crăciunului încep să strălucească în inimile noastre.

 Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie ne-a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o Mântuitorul Iisus Hristos cu un oarecare om bogat; care a venit la El cu o frământare, cu o întrebare. Anume, a zis, Învățătorule bune, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Și Domnul i-a zis, Dar de ce Mă numești bun? Pentru că sigurul bun este Dumnezeu. Și n-a așteptat să I Se răspundă la întrebare, pentru știa că nu poate să I Se răspundă. Cel din fața Lui nu știa că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. El vedea în El pe omul lui Dumnezeu care ar putea să-i dea un răspuns, dar nu știa, la momentul acela, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Dar simțea bunătatea pe care o avea Mântuitorul, puterea Lui, și de aceea a venit la El cu această frământare, cu această nedumerire. Deși era un om bogat, și avea toate motivele să fie fericit, se vede că era și un om credincios, totuși simțea că ceva lipsește. Și Domnul i-a zis, Păzește Poruncile. Și i-a enumerat câteva dintre ele: să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să-ți cinstești părinții. Și el a zis, Acestea le-am păzit din copilăria mea. Și-atunci Domnul i-a zis, Îți mai lipsește totuși ceva. Dacă vrei să fii desăvîrșit, vinde tot ce ai, împarte la săraci, și apoi vino și Îmi urmează. Și când a auzit acest cuvânt, omul s-a întristat foarte tare, și a plecat. N-a putut-l să primească. Și Mântuitorul, îndreptându-Se spre ucenicii Săi, a zis, Anevoie vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu. Mai lesne ar putea să intre o cămilă prin urechile acului, decât bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Acest cuvânt i-a speriat și pe ucenici, și-au zis, Dacă lucrurile stau chiar așa, atunci cine se mai poate mântui? Și Mântuitorul le-a zis, Cele ce la oameni sunt cu neputință, la Dumnezeu sunt cu putință. Și aceasta este mângâierea nostră, nădejdea noastră, că doar cu ajutorul lui Dumnezeu ne putem mântui. Nu cu propriile noastre puteri. Oricât ne-am strădui, nu vom fi în stare să facem în chip desăvârșit voia lui Dumnezeu.

 În ultima vreme au fost mai multe Evanghelii care ne-au vorbit despre bogăție. Și am înțeles că ea poate să fie un pericol pentru omul care vrea să se apropie de Dumnezeu. Bogăția în sine nu este un păcat. Dacă este rodul muncii omului, dacă e vorba de muncă cinstită, binecuvântată de Dumnezeu, bogăția în sine nu este un păcat. Dar ea poate să fie o piedică. Pentru că omul își lipește inima de ea. Își pune încrederea în ea. Am auzit duminica trecută, bogatul căruia i-a rodit țarina. El a văzut cât belșug are, și și-a zis, Voi mări hambarele mele, și voi pune acolo toate bogățiile pe care le am, și-apoi îi voi spune sufletului meu, bea, mănâncă și te veselește că ai de toate pentru mulți ani. Deci această logică omenească, trupească; nevoia de a avea această siguranță materială, dar nu numai. Ci faptul că având de toate, nu ne mai punem problema mântuirii. A zis acel bogat, Bea, mănâncă suflete, și te veselește, de parcă sufletul ar putea să mănânce. Sufletul mănâncă, dar nu bucate din acestea materiale. El nu mănâncă hrană trupească; dar el nu mai vedea, nu mai înțelegea. Și așa din nefericire, așa se întâmplă cu toți oamenii care au multe bogății. Își lipesc inima de ele, își pun încrederea în ele. Cum zice Mântuitorul: Unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră. Și nu ne mai gândim la mântuire, nu ne mai gândim că viața aici pe pământ este vremelnică. Și că va veni un moment când toți va trebui să plecăm. Și că de aici nu ne ducem decât cu ceea ce am agonisit în suflet. Cu bogăția lăuntrică. Cu aceasta ne ducem în veșnicie. Cele materiale rămân aici. Cum i s-a spus iarăși bogatului: Cele pe care le-ai strâns ale cui vor fi? Și a mai zis atunci Mântuitorul un cuvânt: Așa se întâmplă cu cei care nu întru Dumnezeu se îmbogățesc. Cu cei care își adună comoară pentru sine iar nu întru Dumnezeu se îmbogățesc. Nefericiți sunt acei oameni.

 Bogatul din Evanghelia de astăzi se vede că avea și preocupări spirituale. Vroia să moștenească Împărăția lui Dumnezeu și viața veșnică. Păzea poruncile. Dar când Domnul i-a zis, dacă vrei să fii desăvârșit, vinde tot ce ai și împarte la săraci și-apoi vino și-Mi urmează și vei avea comoară în cer, n-a fost în stare să facă aceasta. Se vede că totuși inima lui era lipită de bogățiile lui. Chiar dacă era un om credincios și păzea Poruncile din copilărie, lucru cu care puțini ne putem mândri. Dar ce mai putem deduce noi de aici? Un lucru foarte însemnat. Că și bogăția spirituală poate să fie o piedică în calea mântuirii. Și ea poate să fie o comoară pentru sine. Faptul că omul păzește Poruncile, că face fapte bune, și se gândește că este un om credincios, și aceasta poate să fie o comoară adunată pentru sine. Cu care omul să se mândrească. Cu care să se îndreptățească în fața lui Dumnezeu. Vă amintiți de Parabola vameșului și a fariseului. Cum s-a dus acel fariseu în Templu și s-a rugat lui Dumnezeu. A zis, Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, postesc, dau zeciuială, nu sunt ca acest vameș. Deci el se vedea pe sine un om bun, un om corect, care împlinea Legea lui Dumnezeu, și se mândrea cu toate acestea și în fața lui Dumnezeu, dar și în fața oamenilor. Deci iată, bogăție spirituală, adunată pentru sine, din mândrie, până la urmă. Din slavă deșartă. Din dorința ca să fie apreciat și de Dumnezeu și de oameni. Ori nu aceasta trebuie să fie adevărata bogăție spirituală.

 Adevărata bogăție spirituală este aceea care îl aduce pe om la dragoste. Cum dealtfel și cea materială poate să fie folosită în sprijinul iubirii. Să cultivăm prin ea dragostea, adică să facem cât mai multe fapte de milostenie. La fel, și bogăția spirituală, adică tot ceea ce facem, dacă împlinim Poruncile lui Dumnezeu, dacă mergem la biserică, dacă postim, dacă ne rugăm în fiecare zi și facem fapte bune, toate acestea nu trebuie să le facem ca să fim lăudați de oameni și apreciați de Dumnezeu. Ci pur și simplu pentru că acesta este firescul iubirii. Un om care Îl iubește pe Dumnezeu și-l iubește pe aproapele, nu poate altfel, decât să Îi păzească Poruncile și să facă fapte de milostenie, să facă fapte bune. Mântuitorul chiar zice undeva, Acela este care Mă iubește, care păzește Poruncile Mele. Deci iată cum putem noi să ne verificăm dacă într-adevăr suntem în căile mântuirii, dacă într-adevăr ne-am îmbogățit întru Dumnezeu, sau ne-am adunat doar comori pentru noi înșine, fie că sunt materiale sau spirituale, dar care nu hrănesc dragostea, ci hrănesc mândria și slava deșartă. Putem vedea după reacție. Vedeți, omul din Evanghelia de astăzi, când a auzit acel cuvânt, n-a fost în stare să vândă tot ce are și să împartă la săraci și să-L urmeze pe Domnul.

 Sfântul Andrei, ocrotitorul parohiei dumneavoastră, și el a fost un om tânăr. Dar care Îl căuta cu sinceritate pe Dumnezeu. A fost o vreme ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. Dar când L-a văut pe Iisus, când a venit Iisus la apele Iordanului și a simțit în El harul lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, a simțit nevoia să-L urmeze. S-a dus deîndată și l-a vestit pe fratele său, Petru, a zis, Am aflat pe Mesia. Deci vedeți, reacția omului care este cu adevărat credincios? Care cu adevărat Îl caută pe Dumnezeu? Imediat, lasă toate în urmă, pentru a-L sluji pe Dumnezeu, pentru a se pune la picioarele Lui; cu tot ceea ce este, cu tot ceea ce are.

 La fel și noi, putem să ne verificăm, să vedem ce reacție avem. Bunăoară, atunci când Dumnezeu ne pune la încercare, când pierdem ceva (…)

***