Sfânta Cuvioasă Muceniță Melamia Romana

Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie

Sf. Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana

24 octombrie 2020

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Preacinstiți părinți împreună slujitori, iubiți credincioși,

 A îngăduit Bunul Dumnezeu să ne întâlnim astăzi, măcar că nu este duminică, este doar sâmbătă, dar, cu voia lui Dumnezeu, am reușit să ne adunăm, să ne întâlnim în Numele Domnului, și să anticipăm oarecum sărbătoarea hramului dumneavoastră, Cuvioasa Muceniță Anastasia Romana.

 În Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, am auzit un cuvânt al Mântuitorului, L-am auzit pe Mântuitorul rostind un cuvânt foarte mângâietor și încurajator, pentru noi toți. A zis Domnul, Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit în această lume pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși. De ce spun că este mângâietor și încurajator acest cuvânt, pentru că noi toți ne știm păcătoși înaintea lui Dumnezeu; nici unul dintre noi nu suntem fără de păcat. Într-un fel sau altul, toți avem câte ceva pe suflet. Dar iată că Domnul nu leapădă pe nimeni. Nu Se rușinează de nimeni. Ci El Își dorește să fie împreună cu noi, ne cheamă pe toți la Sine, așa cum l-a chemat și pe vameșul Levi, care după aceea a devenit Apostolul și Evanghelistul Matei. Ne cheamă la Sine, ne iubește, dar ne iubește nu pentru că suntem păcătoși. Pentru că Dumnezeu nu iubește păcatul. Ne cheamă la Sine pentru că suntem oameni. Pentru că suntem zidirea Sa, pentru că suntem chipul Său. Și de aceea ne cheamă pe toți la Sine. Întâlnirea cu El trebuie să producă o schimbare în viața noastră.

 Apostolul și Evanghelistul Matei, înainte de a fi chemat de Domnul, a fost un vameș. Un vameș care se vede că făcea și mult rău. Adică înșela oamenii, cum în general fac mulți vameși, poate că până în zilele noastre. Și totuși Mântuitorul a văzut ceva bun în el. A văzut în el partea cea bună. Și de aceea l-a chemat la Sine, și el L-a urmat, și s-a bucurat foarte mult de chemarea Domnului și chiar a făcut un ospăț mare. Și pentru aceasta mulți s-au smintit, văzându-L pe Mântuitorul împreună cu vameșul Matei și cu cei care erau adunați în casa sa, și au zis, cum este cu putință ca Iisus, omul lui Dumnezeu, Proorocul lui Dumnezeu, să stea la masă cu vameșii și cu păcătoșii. Și în această împrejurare a zis Domnul acest cuvânt, Nu cei sănătoși au nevoie de doctori, ci cei bolnavi. N-am venit în această lume pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși. Deci Matei a fost păcătos înainte, dar după ce s-a întâlnit cu Mântuitorul Iisus Hristos, a devenit Apostol și Evanghelist, s-a îndrăgostit de Mântuitorul Iisus Hristos, și-a schimbat viața. Și a început să Îl propovăduiască apoi la toți cei pe care îi întâlnea. Pentru că ceea ce a primit el în suflet nu putea să țină doar pentru sine, simțea nevoia să împărtășească și altora, și altor oameni care nu-L cunoșteau pe Mântuitorul Iisus Hristos, dar aveau nevoie de dragostea Lui.

 La fel și noi am venit astăzi aici la Sfânta Liturghie, și ne-am întâlnit cu Mântuitorul Iisus Hristos. Domnul pe toți ne-a chemat, și ne-a așteptat astăzi aici la Sine, și cum am spus, toți suntem păcătoși și ne-am căit înaintea Lui, ne-am rugat să ne ierte toată greșeala cea de voie și cea fără de voie și tot păcatul, și Domnul ne-a iertat pe toți cu milostivire. Și ni S-a dăruit pe Sine în Sfânta Taină a Împărtășaniei. Dar acum noi trebuie să ne întoarcem la casele noastre mai îndreptați. Cu mai multă bucurie în suflet, cu mai multă credință, cu mai multă dragoste, și față de Dumnezeu și față de aproapele. Dar, și cu mai multă râvnă de a-L propovădui pe Mântuitorul, de a-L face cunoscut. Pentru că sunt atât de mulți oameni care suferă. Și de ce suferă? Pentru că nu-L cunosc pe Dumnezeu, pentru că nu cunosc adevărul. De aceea suferă omul. Omul care Îl cunoaște pe Dumnezeu, care trăiește în adevărul lui Dumnezeu, chiar și dacă este încercat într-un fel sau altul, chiar dacă vin asupra lui dureri, sau nedreptăți, el le suportă pe toate cu foarte multă liniște, și împăcare, pentru că știe că nu se-ntâmplă nimic fără știrea lui Dumnezeu, fără îngăduința lui Dumnezeu. Și de aceea este mereu liniștit. Și cu zâmbetul pe buze chiar. În schimb omul necredincios, omul care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, este mereu tulburat, mereu întristat, mereu mâhnit, mereu speriat. Și noi cei care am cunoscut adevărul și dragostea lui Dumnezeu, trebuie să împărtășim și altora. Suntem chemați să facem aceasta. Așa cum Mântuitorul l-a angajat pe vameșul Matei în această lucrare de propovăduire și din vameș l-a transformat în Apostol și Evanghelist, la fel, Domnul ne chemă și pe noi, și ne angajează în această lucrare. Din oameni păcătoși, ne face oameni sfinți. Și ne trimite și pe noi în această lume, să propovăduim, și să vestim. Poate că nu toți suntem la măsura de a vesti prin cuvânt. Dar toți putem să propovăduim cu viața noastră, cu faptele noastre, cu felul nostru de a fi.

 Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana L-a propovăduit pe Domnul prin viața ei. Pentru că L-a iubit din toată inima; și din fragedă copilărie trăind în rânduiala vieții călugărești, atunci când a fost pusă în situația să se lepede de credință a spus, n-a făcut acest lucru, ci a zis, Eu nu pot să mă lepăd de Mirele meu, de Iubitul meu, Hristos este totul pentru mine. Și atunci a fost predată la chinuri groaznice. Și unui oarecare care i-a dat un pahar cu apă în aceste chinuri, i-a oferit binecuvântarea ei, rugăciunea ei, și-n cele din urmă și el a devenit mucenic; și el L-a mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos. Vedeți, cum mărturia vieții poate să convingă și pe altcineva, poate să-l atragă la Hristos? Nu este nevoie de cuvinte. Pentru că dacă spunem cuvinte care nu au acoperire în viața noastră, atunci mai degrabă îi smintim pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Dar dacă noi propovăduim cu faptele noastre și cu viața noastră, atunci avem toate șansele să-i atragem și pe cei care nu-L cunosc; să-i convingem prin felul nostru de a fi.

  Și este de dorit să se întâmple acest lucru, cu fiecare dintre noi. Fiecare acolo unde este rânduit de Dumnezeu, poate să fie un martor și un mărturisitor al iubirii lui Hristos. Și doresc din toată inima ca toți să ne întoarcem astăzi la casa noastră cu această dorință și cu această râvnă, însoțiți de rugăciunea și de mijlocirile Sfintei Cuvioase Mucenițe Anastasia Romana, ocrotitoarea parohiei dumneavoastră, dar și ocrotitoarea tuturor celor ce cred drept în Mântuitorul Iisus Hristos și se încred în El, cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea, Amin. Să mă iertați.

***