Preasfințitul Teofil 

Soborul Maicii Domnului – Cuvânt la Sfânta Liturghie

26 decembrie 2019     

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

 Preacuvioși părinți, iubiți credincioși,

    Am simțit nevoia să ne arătăm dragostea și recunoștința noastră față de Mântuitorul Iisus Hristos prin diferite gesturi de credință și de evlavie. Dar de bună seamă că dragostea și recunoștința noastră se îndreaptă și către Preasfânta Fecioară Maria. Pentru că noi nu-L putem separa pe Pruncul Iisus de Maica Sa.

    Mântuitorul Iisus Hristos ca și om are doar mamă. Nu are tată. Dreptul Iosif nu este tatăl Lui, este doar ocrotitorul, purtătorul de grijă. Așa cum spun Sfinții Părinți, Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut fără de mamă din Tatăl cel din ceruri, mai înainte de toți vecii, și S-a născut fără de tată din mamă, la timpul potrivit, la plinirea vremii. Așadar, legătura dintre Pruncul Iisus Hristos și Maica Sa este foarte strânsă, foarte specială, nu-i putem separa unul de celălalt. Am auzit și în Sfânta Evanghelie de astăzi cum i-a spus îngerul dreptului Iosif: ia Pruncul și pe mama Lui. Nu: ia Princul și pe nevasta ta. Pentru că mulți gândesc în felul acesta: că legătura dintre Fecioara Maria și dreptul Iosif a fost o legătură conjugală; și că ar mai fi avut și alți copii. Dar nu este așa. Iată îngerul ne dovedește prin felul în care i se adresează dreptului Iosif: Ia Pruncul, și pe mama Lui. Și de asemenea și când au venit înapoi din Egipt, același cuvânt: Ia Pruncul și pe mama Lui; și deja trecuseră mulți ani.

    Deci legătura foarte strânsă și foarte specială dintre mamă și Prunc; și toată dragostea pe care noi I-o arătăm Mântuitorului Iisus Hristos, i-o arătăm deopotrivă și Sfântei Fecioare Maria. Este motivul pentru care a doua zi de Crăciun avem o zi specială închinată Maicii Domnului, este Soborul de cinstire al Născătoarei de Dumnezeu, este și hramul mănăstirii, și cred că noi toți simțim nevoia să Îi spunem Mântuitorului Iisus Hristos aceleași cuvinte pe care le-a spus la un moment dat o femeie din popor, când L-a auzit pe Domnul predicând. A zis acea femeie, a strigat din toată inima, zice: Fericit este pântecele care Te-a purtat, și sânii la care ai supt. Vedeți cum și acea femeie a simțit nevoia să o cinstească și pe mama lui Iisus. Dacă Iisus era o prezență atât de mângâietoare, de tămăduitoare, pentru toți cei care-L întâlneau, i se datora în mare măsură și Maicii Sale. Așa cum și noi obișnuim, când vedem pe cineva, când vedem un om deosebit, un copil deosebit, zicem: ce părinți trebuie să fi avut acest om, acest copil, de vreme ce este așa. Deci este o reacție firească să o cinstim, să o iubim, să o fericim pe Maica Domnului.

    Dar în ce a constat fericirea Maicii Domnului? Întâi de toate, cred eu că a fost fericirea de a crede. Fericirea de a fi credincioasă din toată inima. Dreapta Elisabeta, când s-a întâlnit, când a primit vizita Sfintei Fecioare, amândouă fiind însărcinate, dreapta Elisabeta cu Sfântul Ioan Botezătorul, iar Fecioara cu Pruncul Iisus, i-a adresat aceste cuvinte; zice: Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini întocmai cele spuse ei de la Domnul. Deci iată, credința: este o mare fericire să crezi, din toată inima, în cuvântul lui Dumnezeu. Și Proorocul, Psalmistul David, adeverește și întărește acest lucru, și zice: Fericiți cei care se încred în Domnul, și care umblă în căile Lui, care păzesc poruncile Lui.

    A doua mare fericire a Sfintei Fecioare Maria a fost fericirea de a asculta. De a se supune voii lui Dumnezeu. Atunci când Arhanghelul Gavriil i-a binevestit că Dumnezeu a ales-o să fie Maica Fiului Său, după ce s-a lămurit cum se vor întâmpla lucrurile, a spus: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău. Înțelegem din acest moment și din această atitudine că ascultarea nu este o sclavie. Deci Fecioara era dispusă să asculte și să împlinească cuvântul, dar după ce s-a încredințat. După ce s-a lămurit. De abia atunci a zis: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău. Este mare virtutea aceasta a ascultării, dar este și o mare responsabilitate. Maica Domnului toată viața a fost o ascultătoare. Asculta, și le punea pe toate în inima ei, ne spune Sfântul Evanghelist Luca. Când i-a văzut pe păstori cum s-au închinat Lui, când i-a văzut pe magi, asculta, și tăcea. Când dreptul Simeon i-a proorocit că prin sufletul ei va trece sabie, a ascultat, și a tăcut. Mereu ascultătoare, până la ultima răsuflare.

    Dar pe lângă fericirea asta, de a fi ascultătoare, a fost și răbdătoare. Până la moarte. Maica Domnului nu a avut un sfârșit mucenicesc, dar toată viața ei a fost o viață de cruce. Suferințele Fiului ei, pentru mântuirea neamului omenesc, au fost și suferițele ei. Ea a trăit, foarte intens, toate acestea. Dar în tăcere. Răbdare, în tăcere. Și de aceea, i s-a dat și ei un nume, mai presus de orice nume. Ca în numele ei tot genunchiul să se plece: și al celor cerești, și al celor pământești, dar și a celor de dedesupt.

    Iubiții mei, fericirea aceasta a Maicii Domnului, întreita fericire a Maicii Domnului de a fi credincioasă, ascultătore, și răbdătoare până la moarte, este o fericire la care suntem chemați și noi. Maica Domnului nu este un model doar pentru femei, doar pentru mame, ci este un model pentru întreaga Biserică. Din perspectivă duhovnicească întreaga Biserică are această vocație feminină, este Mireasa lui Hristos; și noi toți, bărbați și femei, suntem, prin credință, și prin dragoste, mireasă a lui Hristos. Fiecare suflet de om este mireasa lui Hristos, dacă s-a unit cu El în Taina Sfântului Botez. De aceea zice Sfântul Apostol Pavel că în Hristos și în Biserică nu este parte bărbăteacă și femeiască, ci toți suntem una, adică toți suntem chemați la aceeași dragoste duhovnicească. Așa că ceea ce am văzut la Maica Domnului, ceea ce vedem la Maica Domnului, ceea ce fericim la Maica Domnului, este deopotrivă și pentru noi, este și fericirea noastră. Și noi trebuie să credem din toată inima că Dumnezeu este, că Dumnezeu este viu și că de fapt în afara Lui nu avem nici un rost, venim de nicăieri și ne ducem nicăieri. Și noi trebuie să avem această disponibilitate de a asculta. Dar, la fel ca și Maica Domnului, trebuie să deosebim duhurile. Nu trebuie să să ascultăm de oricine și de orice, pentru că, cum zice Mântuitorul, vor veni mulți prooroci, mulți prooroci mincinoși, vor veni în Numele Lui, și vor căuta să amăgească chiar pe cei aleși, de aceea ne trebuie acest dar al discernământuilui, și al deosebirii duhurilor. Trebuie să ne încredințăm, și aici este o lucrare foarte fină, ca să ne putem încredința dacă ceea ce auzim, și ceea ce primim este într-adevăr de la Dumnezeu sau nu. Și să ne dea Dumnezeu, să ne rugăm să ne dea acest discernământ, și dacă noi nu simțim că avem suficient discernământ, să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne păzească de orice înșelare, de orice amăgire care ar putea să ne atragă în vreun fel și să ne abată de la calea mântuirii.

    Și apoi, răbdarea în tăcerea; până la ultima răsuflare. Să știți că toate suferințele sunt îngăduite de Dumnezeu. Nimic nu este întâmplător. Oricât ar fi de mare și de grea suferința, este îngăduită de Dumnezeu. Și toate sunt spre binele nostru. Dumnezeu vrea, în urma acestor suferințe, să ne dea un har și mai mare. Vedeți, Maica Domnului, după toate suferințele, iată, a fost slăvită, este mai presus de toate cerurile. Este mai mărită decât heruvimii și serafimii, decât toate oștile îngerești. De ce, pentru că a răbdat, până la ultima răsuflare. N-a cârtit. Nu s-a împotrivit. Deci toate suferințele sunt îngăduite de Dumnezeu. Și sunt până la urmă spre binele nostru, spre mântuirea noastră. Noi ar trebui doar să mulțumim. Să putem mulțumi pentru toate. Cum zicea dreptul Iov: cum le-am primit pe cele bune, trebuie să le primi și pe cele rele. Domnul a dat, Domnul a luat, să putem în fiecare moment greu al vieții să gândim, și să simțim și să spunem așa. Și-atunci, fericirea ne va fi asigurată, și în veacul acesta, și în cel ce va să fie.

    Maica Domnului să se roage pentru noi, să ne dea putere în credință, în ascultare și în răbdare, și să putem să fim împreună cu ea, să fim sub omoforul ei, și în veacul acesta, și în cel ce va să vie, Amin.

***