Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfânta Liturghie – Duminica vameșului și a fariseului

13 februarie 2022

 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

Preacucernice părinte E., preacuvioase părinte C., iubiţi credincioşi,

    Cu această duminică începem o nouă perioadă a anului bisericesc, anume Perioada Triodului. Sunt trei mari perioade ale anului bisericesc, aceasta care începe acum, Perioada Triodului, și care pregătește marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, se numește Perioda Triodului, de la cartea care se folosește în această perioadă, se numește Triod, iar expresia, cuvântul triod înseamnă trei ode, sau trei cântări. Aceasta face referire la structura cântărilor folosite în această perioadă liturgică.

    Așadar Perioada Triodului, care pregătește Învierea; în vechime, în această perioadă cei care urmau să se boteze în Sâmbăta Mare, în Ajunul Învierii Domnului, se pregăteau. Perioada aceasta a Postului era și perioada de pregătire a catehumenilor pentru Taina Sfântului Botez. Pentru noi, devine un fel de actualizare a Botezului; în acest timp al Postului Mare noi ar trebui tot mai mult să ne reamintim de Botezul nostru, de calitatea noastră de creștin. Ce înseamnă să fii creștin, să crezi în Hristos, să crezi în Înviere.

    Odată cu Sărbătoarea Învierii începe o nouă perioadă în anul bisericesc și anume Perioada Penticostarului. Adică o perioadă de cincizeci de zile, de la Înviere și până la Rusalii, incluzând și Sărbătoarea Duminicii Tuturor Sfinților. Este un timp în care accentuăm bucuria aceasta a Învierii. Și-apoi, după Perioada Penticostarului, începe așa-numita Perioadă a Octoihului. Adică este un timp în care, tot așa, în fiecare duminică, noi de fapt sărbătorim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Duminica este sărbătoarea săptămânală a Învierii. Așa cum avem o sărbătoare anuală, pregătită de Marele Post al Paștilor, avem și o sărbătoare săptămânală, adică duminica, pregătită de cele două zile de post din timpul săptămânii, anume miercurea și vinerea. Iar cuvântul octoih înseamnă opt glasuri; sunt cele opt glasuri bisericești pe care noi cântăm Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

    Deci revenind, astăzi începem Perioada Triodului și ne-a fost pusă înainte Parabola vameșului și a fariseului. Doi oameni, care s-au dus la Templu să se roage. Unul era fariseu, adică era un om foarte religios, și care s-a dus acolo în fruntea Templului și a început să-I mulțumească lui Dumnezeu, că postește, că se roagă, că-și dă zeciuiala, și că nu este ca ceilalți oameni, mai ales ca și vameșul, era acolo și un vameș, care stătea undeva ascuns după o coloană. Iar acela simțea și el nevoia să se roage lui Dumnezeu, dar nu îndrăznea, decât se lovea în piept cu rușine și zicea, Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosului. Și ne spune Mântuitorul în concluzie că acesta, vameșul, s-a întors mai îndreptat la casa sa, pentru că tot cel ce se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine va fi înălțat.

    Întâi de toate ar trebui să observăm aceasta, rugăciunea: nevoia de a ne ruga. Cei doi oameni, vameșul și fariseul, s-au dus la Templu să se roage. Noi avem mare nevoie de rugăciune. De rugăciunea la biserică, dar și de rugăciunea în particular; acasă, sau oriunde ne-am afla. E nevoie să ne rugăm lui Dumnezeu. Să avem o legătură vie cu El prin rugăciune. Aici la biserică venim să ne rugă împreună. Să ne rugăm unii cu alții, și să ne rugăm unii pentru alții. Aici suntem ca și un stâlp de foc. Care se aprinde și se înalță până la cer. Unii, se scuză și spun, nu mă duc la biserică pentru că sunt obosit, nu mă duc la biserică pentru că la biserică este aglomerație, la biserică este gălăgie, și mă deranjează, prefer să stau acasă. Dar aceasta să știți că este o mare greșeală; și până la urmă o mare lipsă în viața noastră. Pentru că ceea ce avem la biserică nu putem avea acasă. Și acasă ne putem ruga, și oriunde. Și mergând pe drum, și lucrând. Dar acasă nu putem avea Sfânta Liturghie. Acasă nu ne putem împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. Acasă nu auzim cuvântul de învățătură. Acasă nu ne putem spovedi. Deci iată sunt o mulțime de lucruri foarte importante pentru viața noastră duhovnicească, și pe care nu le putem avea decât la biserică. Și de aceea, este de dorit să nu găsim argumente, să nu găsim scuze pentru a lipsi de la biserică și de la slujbă. Pentru că de fapt noi suntem cei care pierdem. Dumnezeu nu are nevoie de nimic. El Își este suficient Sieși. El dacă ne-a creat ne-a creat din dragoste. Și noi suntem cei care avem nevoie de legătura cu El. Înafara Lui, omul n-are de fapt nici o valoare, este un nonsens. Omul rupt de Dumnezeu vine de nicăieri și se duce nicăieri.

    De aceea este importantă legătura cu Dumnezeu prin Biserică și prin Sfintele Taine, pentru că vedeți, Mântuitorul Iisus Hristos, venind în această lume, El nu aduce doar, sau nu aduce o nouă religie, sau o morală. Ci El Se dăruiește pe Sine ca Viață. Eu sunt Pâinea cea vie, Care M-am pogorât din cer să Mă dau hrană lumii, zice Mântuitorul în Sfânta Evanghelie. Cine nu va mânca Trupul Meu și nu va bea Sângele Meu nu va avea viață întru el. Deci legătura noastră cu Dumnezeu iată cum se trăiește: împărtășindu-ne de El, hrănindu-ne cu El, și lucrul acesta este posibil de fiecare dată la Sfânta Liturghie. La fiecare Sfântă Liturghie observați cum preotul iese cu Potirul, și ne cheamă, pe toți: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă, pentru ce, ca să vă împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Și ar fi de dorit ca în acel moment toți să fim pregătiți să primim Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Deci să venim la biserică, dar nu oricum; ci să venim pregătiți. Așa cum preotul, ca să slujească Sfânta Liturghie, trebuie să fie pregătit, cu post și cu rugăciune, el vine întotdeauna la Sfânta Liturghie pe nemâncate, ca să se poată împărtăși, la fel și noi credincioșii: venind la Sfânta Liturghie trebuie să fim pregătiți să venim în stare de ajunare, de cu seara să ne citim rugăciuni, rugăciunile pregătitoare pentru Sfânta Împărtășanie, dacă avem păcate pe suflet să ne spovedim, și așa, întotdeauna când venim la Sfânta Liturghie, să fim pregătiți să primim acest mare dar; această hrană duhovnicească Care este Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Fără de Care, iată, nu avem viață întru noi. Chiar dacă funcționăm din punct de vedere biologic, dar duhovnicește se întâmplă să fim uscați, să fim morți, dacă nu avem această părtășie cu Mântuitorul Iisus Hristos prin Dumnezeiasca Împărtășanie. Deci rugăciunea la biserică. Participarea la biserică; să nu lipsim decât pentru motive extrem de serioase, adică dacă e vorba de boală, sau ceva ce nicicum nu suferă amânare dar niciodată din comoditate sau din lene să nu lipsim. Și, să venim pregătiți, cu post, cu rugăciune, cu spovedanie, așa încât să putem să primim de fiecare dată Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

    Și-apoi rugăciunea de acasă. Și din toată vremea. Să nu neglijăm programul de rugăciune. Să începem ziua cu rugăciune, și să o sfârșim cu rugăciune. Iar între cele două momente, între rugăciunea de dimineață și rugăciunea de seară, toată ziua ne putem ruga, oriunde și oricând. Și mergând pe drum, și lucrând, în mintea noastră noi putem să fim într-un dialog neîntrerupt cu Dumnezeu. Pentru că în minte noi mereu vorbim. Dar de cele mai multe ori vorbim singuri. Și aceasta este de fapt o schizofrenie, nu, să vorbești singur. Și-atunci înseamnă că toate gândurile noastre trebuie să fie îndreptate spre Dumnezeu, să fie convertite în rugăciune. Să nu zic, trebuie să mă duc acolo, ci să zic, Doamne, trebuie să mă duc acolo, Doamne trebuie să fac cutare sau cutare lucru, Doamne nu știu ce să fac, Doamne Îți mulțumesc, Doamne iartă-mă, Doamne ajută-mă, toate cu Doamne în față. Să nu vorbim singuri. Că nu ne folosește la nimic. Deci legătură vie și neîntreruptă cu Dumnezeu să avem în minte și în inimă, pentru că altfel, dacă nu e prezent Dumnezeu în mintea și în inima noastră, își va face prezența vrăjmașul diavol. Care nu ne vrea binele. Dorința lui este să ne distrugă pentru veșnicie. Și observați, cu câtă vehemență și violență se luptă să ne abată pe toți de la calea mântuirii, de la calea lui Dumnezeu. Umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită, de va fi cu putință chiar pe cei aleși. Dar noi să-i stăm împotrivă, iată cu rugăciunea neîncetată, cu credința dreaptă și vie în Mântuitorul Iisus Hristos. Cum cântăm de fiecare dată la Sfânta Liturghie, să nu fie aceasta doar o cântare. Ci să fie adevărul vieții noastre: Să se umple gurile noastre de lauda Ta Doamne. Toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta. Toată ziua. În toată vremea și-n tot ceasul, în toată vremea și-n tot locul, neîncetat să-I aducem slavă lui Dumnezeu, să vorbim cu Dumnezeu, să vorbim despre Dumnezeu, și să nu-i lăsăm loc vrăjmașului să pună stăpânire pe viața noastră, pe mintea și pe inima noastră.

    Și-apoi, trebuie să mai remarcăm ceva foarte important la rugăciune. De fapt este esența mesajului de astăzi. Atunci când stăm în fața lui Dumnezeu, să nu ne mândrim. Să nu fim cu mândrie ca și fariseul. El era foarte satisfăcut de el. Dumnezeule, Îți mulțumesc că postesc, că dau zeciuială, că fac fapte bune, și că nu sunt ca ceilalți oameni, nu sunt ca acest vameș. Vedeți, el aparent era un om corect. Un om care făcea fapte bune, un om religios. Demn de toată aprecierea. Dar strica totul cu mândria. Se mândrea. Se îndreptățea pe sine în fața lui Dumnezeu. Și ce-a pierdut el îndreptățindu-se? S-a separat, și de Dumnezeu și de ceilalți oameni. A nesocotit judecata lui Dumnezeu. Pentru că ce-a făcut Dumnezeu? Dumnezeu i-a iertat pe toți oamenii, Mântuitorul pe Cruce S-a rugat pentru iertarea tuturor. A zis, Iartă-i, Părinte, că nu știu ce fac. Vedeți, Dumnezeu i-a iertat pe toți oamenii, ori fariseul zice, Nu sunt ca ceilalți oameni. Deci observați cum el fără să-și dea seama, s-a pus în contradicție cu iubirea lui Dumnezeu și cu voia lui Dumnezeu. Că Dumnezeu vrea mântuirea tuturor, Dumnezeu ne iubește pe toți, Dumnezeu ne iartă pe toți. Și iată cum mândria ne poate separa: și de Dumnezeu, și de oameni. Chiar dacă aparent noi suntem oameni religioși, oameni care mergem la biserică, ținem posturile, facem fapte de milostenie. Dar, ne lăudăm cu ele. Și-n fața lui Dumnezeu și-n fața oamenilor. Așteptăm să fim apreciați, și dacă nu se-ntâmplă suferim, și zicem: nu voi mai face; păi uite, am dat cutare donație la biserică și Părintele nu m-a pomenit, n-a spus în biserică; ne supărăm.

    Vedeți, ce face mândria din noi, cum ne desfigurează, ne urâțește. În schimb smerenia, este cea care ne face bineplăcuți. Vameșul era un om păcătos, adică vameșii erau cei care luau dările de la oameni, și se întâmpla să fie aserviți stăpânirii romane. Căutau să le fie pe plac romanilor. Și de aceea poporul îi ura, îi disprețuia pe vameși. Că nu erau cinstiți, și că erau aserviți stăpânirii romane. Și, iată un asemenea vameș, a simțit și el nevoia să se ducă la Templu, să se roage. Dar el știa că este păcătos. Și nu îndrăznea, decât, ascuns după o coloană, își lovea pieptul și zicea, Dumnezeule, fii milostiv mie păcătosului. Și Dumnezeu S-a bucurat de rugăciunea lui. Și el s-a întors mai îndreptat la casa sa. Vedeți cum el judecându-se pe sine, osândindu-se pe sine, s-a bucurat de mila lui Dumnezeu, s-a bucurat de iertarea lui Dumnezeu. Oricât de multe fapte bune am face, noi nu ne putem înfățișa înaintea lui Dumnezeu decât ca oameni păcătoși. Pentru că și de facem fapte bune, totuși nu suntem desăvârșiți. Și-atunci noi ne numim păcătoși până la moarte. Și de aceea, cu smerenie stăm mereu înaintea lui Dumnezeu.

    Și observați că în rugăciunile Bisericii, și-n rugăciunile pe care le avem în cărțile de rugăciuni, stăruim mereu pe acest Miluiește-mă pe mine, păcătosul; fii milostiv mie păcătosului. Nu Te scârbi de mine Dumnezeul meu. Nu mă lepăda de la fața Ta. Și așa, osândindu-ne, și smerindu-ne, Dumnezeu este Cel Care ne înalță. Îmi vine în minte un alt cuvânt al Mântuitorului din Sfânta Evanghelie; la un moment dat le spunea, celor care-L ascultau: Dacă ești invitat undeva, la o cină, la o nuntă, nu te pune în primele rânduri. Și-apoi să vină gazda și să zică, păi vezi că aici este rezervat pentru altcineva, du-te un pic mai în spate. Îți va fi rușine dacă ți se va întâmpla așa. Zice, Pune-te pe ultimul loc; și-apoi dacă gazda va veni și va zice, haide mai în față, îți va fi cinste. La fel este și-n relația noastră cu Dumnezeu. Niciodată să nu ne punem în primele rânduri; să nu avem pretenția că suntem buni, că suntem sfinți. Ci noi să ne punem întotdeauna pe ultimul loc. Și dacă Dumnezeu va binevoi și ne va pune în Împărăția Sa undeva mai în față, slavă Domnului, dar noi să ne punem pe ultimul loc, și să ne mulțumim cu ultimul loc. Cum zicea Părintele Cleopa, că undeva, după ușă, acolo unde Maica Domnului își ține mătura. Zice că îi este de ajuns, dacă Dumnezeu îl va pune acolo.

    Vedeți cât este de frumoasă smerenia. Cât este de odihnitoare. Pe aceasta să o căutăm, pe aceasta să o deprindem în perioada aceasta a Postului Mare, și în toată vremea vieții noastre, câtă ne mai este rânduită în această lume. A Domnului nostru Iisus Hristos să fie slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și-n vecii vecilor, Amin.

 ***