Preasfințitul Teofil

Cuvânt la Sfântul Maslu – Postul Adormirii Maicii Domnului

3 august 2018

În Numele Tatălui şi al Fiului şi a Sfântului Duh, Amin.

Preacuvioşi părinţi, iubiţi credincioşi,

    Iată, cu mila Bunului Dumnezeu, am petrecut deja câteva zile din Postul Adormirii Maicii Domnului. Și-ntotdeauna în post, noi, creştinii dreptslăvitori ne străduim să întărim, să refacem, mai degrabă, legătura noastră cu Mântuitorul Iisus Hristos, care, vedeţi, pe parcurs, din neglijenţă, slăbeşte. Şi-atunci simţim nevoia să reînnoim, să refacem legătura pe care noi o avem cu Mântuitorul încă de la Botez, şi pe care o trăim foarte intens şi foarte deplin în inima noastră. Acolo în inimă se trăieşte legătura cu Dumnezeu. Ştiţi cum zice profetul, de fapt Dumnezeu prin glasul profetului: Dă-mi, fiule, inima ta. Deci iată, Dumnezeu caută inima omului, sau în Apocalipsă se spune: Iată, stau la uşă şi bat. Adică la uşa inimii fiecărui om. Şi în, cred că în prima rugăciune de la Sfântul Maslu, că am auzit şi aceste cuvinte, că a strălucit în inimile noastre lumina cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu.

    Deci iată, în inimă, a strălucit lumina lui Hristos. Hristos S-a sădit în inimile noastre, prin Taina Sfântului Botez, şi acolo trebuie, vedeţi, întărită, şi, să zicem, progresată, această legătură, adică ea trebuie să crească, tot mai mult, tot mai mult. De fapt, această lucrare nu are sfârşit în lumea aceasta. Ea se va continua în veşnicie, pentru că Dumnezeu este fără de sfârşit, şi cunoaşterea noastră va înainta din slavă în slavă, niciodată nu vom putea spune că ne-am identificat cu Dumnezeu. Aşadar, este foarte important să conştietizăm aceasta, că legătura noastră cu Dumnezeu se trăieşte în inimă.

    Din nefericire, vedeţi, în zilele noastre, şi nu numai, de la izgonirea lui Adam din Rai, omul trăieşte foarte mult în afara inimii. Toate le trăim în afara inimii, inclusiv rugăciunea. Noi ne rugăm foarte mult, şi la biserică, şi acasă, dar mintea noastră nu este îndreptată spre inimă, mintea noastră nu se uneşte cu inima. Vedeţi, încercaţi să observaţi, când vă rugaţi, unde vi se îndreaptă atenţia. Cumva noi Îl căutăm pe Dumnezeu înafară, ne îndreptăm privirea spre cer, spre icoană sau cine ştie unde se duce atenţia noastră, dar nu căutăm inima. Și aceasta este o mare nenorocire, faptul că am pierdut legătura cu inima. Faptul că mintea noastră nu se uneşte cu inima. Şi dacă noi nu reuşim să ne rugăm în inimă, niciodată nu ne vom bucura de prezenţa lui Dumnezeu, pentru că nu-L vom găsi nicăieri. Decât acolo în inimă. El acolo ne aşteaptă.

    Şi de aceea postul ţinteşte acest lucru; cumva, regăsirea inimii noastre. În post aceasta trebuie să facem: să ne căutăm inima. Și mai ales să-L căutăm pe Hristos în inima noastră. Şi de acolo să îndepărtăm toate păcatele. Pentru că foarte multă lume, spre exemplu, nu posteşte, răstălmăcind un cuvânt al Mântuitorului. Că zice la un moment dat Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om, pentru că din inima omului ies toate răutăţile; şi desfrânările, şi furtişagurile, şi crimele, şi toate poftele cele rele ies din inimă. Şi adevărat, aşa este. Noi nu postim pentru că mâncarea este spurcată, sau pentru că mâncarea ne-ar face rău. Ci iată, noi postim, pentru că în inima noastră este patima, este pofta, este păcatul. Și aceasta face să nu-L mai simţim pe Hristos, Care S-a semănat acolo, din Taina Sfântului Botez. Cumva, vedeţi, dacă ne gândim la Pilda Semănătorului, Hristos este Sămânţa cea bună, Care S-a semănat pe pământul inimii noastre. Dar patimile sunt cele care înnăbuşă această sămânţă, şi nu mai creşte, de aceea noi nu mai avem bucuria mântuirii. Pentru că Hristos este înnăbuşit acolo în inimă, de poftele noastre cele pătimaşe.

    Prin urmare postul nu ţinteşte mâncarea, faptul că mâncarea e rea. Mâncarea nu e rea. Mâncarea e darul lui Dumnezeu, şi dacă o luăm cu mulţumire, ea este spre sănătatea trupului şi a sufletului. Pentru că un trup sănătos va purta un suflet sănătos. Deci postul nostru ţinteşte patima, pofta cea rea, care înnăbuşă pe Hristos în inimă, şi nu-I mai simţim prezenţa. Deci să fim cu foarte multă luare-aminte. Aceasta aş vrea să vă pun la inimă, şi mie, nu doar dumneavoastră, nouă tuturor. Deci: lucrarea postului, mai ales în acest sens să o facem, în căutarea inimii noastre. Să ne căutăm inima când ne rugăm, să nu ne-ndreptăm privirea nici spre cer, nici măcare spre icoană. Ci atenţia noastră, privirea noastră, trebuie îndreptată spre inimă. Și acolo unde este inima de carne, acolo este şi inima noastră duhovnicească, unde Hristos deja se sălăşluieşte. Dar unde trebuie să se sălăşluiască, de fapt, toţi oamenii cu care Dumnezeu ne-a pus în legătură. Pentru că vedeţi ce zice porunca: să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi, şi cine este aproapele meu, este tot omul. Omul cu care, iată, sunt în apropiere, dar şi toţi oamenii, care sunt de la Adam şi câţi vor fi până la sfârşitul veacului, noi pe toţi ar trebui să-i putem cuprinde în dragostea noastră, în inima noastră. Dar dacă inima noastră este plină de patimi, plină de buruieni, noi nu vom mai putea simţi această dragoste.

    Şi aţi văzut că şi Taina Sfântului Maslu are în vedere acest lucru; dacă sunteţi cu luare-aminte la rugăciuni, şi de aceea am rânduit să nu se miruiască în timpul slujbei, tocmai pentru a putea fi atenţi la ceea ce se rosteşte, pentru că toate aceste cuvinte ne luminează mintea, ne înţelepţesc, şi ne ajută s-ajungem în inima noastră; și vedeţi, că toate rugăciunile au în vedere această tămăduire lăuntrică a noastră, astfel încât noi să putem trăi bucuria mântuirii în inimă, şi nu doar aici pe pământ, ci în perspectiva veşniciei. Dumnezeu ne-a creat pentru viaţa veşnică, pentru fericirea veşnică. Prin urmare tot ceea ce facem noi aici, pe pământ, şi mai ales în Biserică, nu este altceva decât o pregătire pentru veşnicie. Şi noi deja pregustăm veşnicia de aici. Dacă noi trăim bucuria prezenţei lui Hristos în mintea şi-n inima noastră, noi deja pregustăm veşnicia, pentru că Hristos este veşnicia noastră. Dacă noi suntem uniţi cu El încă de pe acum, noi deja trăim viaţa veşnică. Zice Mântuitorul: viaţa veşnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care Tu L-ai trimis. Şi iată, această cunoaştere înseamnă, de fapt, a-L iubi, şi pe Dumnezeu Tatăl nostru, şi pe Fiul Său Iisus Hristos, şi pe Duhul Sfânt, Cel de viaţă Făcător, să-L iubim din toată inima, din tot sufletul, şi din toată puterea.

    Să ne ajute Bunul Dumnezeu la toţi să mergem mai departe pe această calea postului, şi cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria să primim cu toţii bucuria mântuirii, şi în veacul acesta şi în cel ce va să fie, Amin.

***

Cuvânt la Sfântul Maslu